Creatiile cititorilor

Flori de tei

Ma plang in aerul parfumat,                                    

De flori galbui inmiresmat.

Si imi aduc aminte cum m-ai lasat
Cu doua cuvinte in aer,m-ai sugrumat.

Inima mi-e lovita
Sa sufere pe veci,menita
Si lacrimi sa verse neincetat
Caci aici,eu ma plang,in parfum inmiresmat.

Caldura amintirii

In imaginea de reflexie,langa chipul meu
Parca-ti simt din nou prezenta,oh mare dor…
Parca zambesti iar,ma simt cuprinsa de lacrimi
Lacrimi odioase,cernite cu greu.
Ia-mi trupul in brate
Si alina-mi geametele,
Sa ramana numai fantezie,
Sa adorm in vis.
Si sa simt aroma,dulcei cafele
Sa ma trezesti,soptindu-mi de ora tarzie
Sa-mi strangi puternic bratele
Sa-mi lipesc chipul de al tau.

Strigat

Isi lipira buzele suav,ca un sarut de adio.
Ea pleca,parul saten deschis fluturandu-i in aerul greu.
Si cu lacrimile cazand,isi incerca resemnarea.
Iar el,privind-o de la spate,cum rochia galbena i se poltriva perfect
Ofta cu geamate,si isi duse mainile la ochi.
Ar fi vrut sa o strige ca mai de mult
Sa o strige pe nume,sau doar,sa-i zica Te iubesc.

scrise de Nikki

 

Întunericul închis în închisoare

 

Mă întind uşor pe iarba umedă, moale şi proaspătă ca să privesc spre cerul azuriu;

În inima lui – acolo, în centru  –  domneşte peste lumea întreagă cercul imens şi auriu.

Albastrul ce domină cu frumuseţe absolută cerul este atât de fascinant şi de necunoscut,

Şi totuşi, acel întunericul închis în închisoarea lui este tainic şi extrem de plăcut…

 

Întunericul închis în închisoarea lui- sună mult prea aproape de această realitate,

Dar nici măcar acesta nu este adevărul, acesta duce întru-un fel ciudat către inegalitate…

Lumina deschisă eliberată din strânsoarea lui – sună mult prea departe de imaginaţie,

Acesta nu-i cu siguranţă adevărul, acesta merge într-un mod indescifrabil spre fascinaţie…

 

Încerc să mai privesc spre infinitatea ce se-ntinde cu splendoare pe deasupra mea,

Dar lumina aceea puternică a soarelui mă orbeşte şi nu mai ştiu cum trece vremea.

Cad în abisul întunericului închis în închisoarea minţii, însă nu mai pot să ies de-acolo,

Încet, încet a trecut şi timpul meu; s-a dus în mai puţin de-o clipă…  acum, eşti solo.

 

Dorinţe…

 

Un fluture ce se zbate să scape din capcana neînduplecată a unui păianjen,

Un leu care doreşte să-şi prindă şi ucidă prada nevinovată şi înspăimântată,

Două fiinţe care-şi doresc nespus de mult să devină un suflet omogen,

Două persoane care-şi doresc ca iubirea lor să rămână mereu nemăcinată.

 

O mână care mişcă cu nepăsare pe tabla de şah a vietii pionul neimportant,

Un deget ce sângerează la înţepătura uşoară a spinului unui trandafir,

Două fiinţe care-şi doresc din adâncul sufletului să fie împreună constant,

Două persoane care-şi doresc ca iubirea lor să rămână mereu precum un safir.

 

Şi dacă toate rămân numai dorinţe? Dacă nimic nu e posibil să se schimbe…

Rămân minciuni frumoase sau adevăruri mincinoase? Întrebări, întrebări.

Şi dacă sunt persoane care încă ştiu să iubescă? Să le rămână iubiţilor nimfe…

Rămân dorinţe transformate în realitate şi pe tabla de şah a vieţii… doar mutări?

scrise de Darmina

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: