Poezie

Poezia ” O, ramai… ” de Mihai Eminescu pune in lumina comuniunea poetului cu natura pe care aceasta a simţit-o profund inca din vremea copilăriei . Pădurea îl cheamă , ştie sa îl inteleaga, îl ocroteşte si-l incanta cu universul ei tainic si plin de vraja, insa aceasta lume nu mai poate fi explorata de catre el, deoarece nu mai este copil. Amintindu-si de minunata lume a copilariei, poetul este constient ca este imposibil sa se intoarca in aceasta lume fabuloasa, sa intoarca timpul inapoi pentru ca nu mai poate privi lumea cu ochii visatori si cuminti ai copilului de odinioara. Poetul, matur acum, intelege altfel lumea, nu mai poate trai fericirea copilului…  
Dedic aceasta poezie celor care le pare rau ca a lasat copilul din ei sa dispara… si sper din suflet sa si-l regaseasca, pentru ca  daca corpul ne imbatraneste, nu inseamna ca si sufletul trebuie sa o faca.

Mihai Eminescu – O, ramai…

„O, rămâi, rămâi la mine –
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu ştiu să le-ascult;

În al umbrei întuneric
Te asamăn unui prinţ,
Ce se uit-adânc în ape
Cu ochi negri şi cuminţi;

Şi prin vuietul de valuri,
Prin mişcarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi în taină
Mersul cârdului de cerbi

Eu te văd răpit de farmec
Cum îngâni cu glas domol,
În a apei strălucire
Întinzând piciorul gol

Şi privind în luna plină
La văpaia de pe lacuri,
Anii tăi se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri.”

Astfel zise lin pădurea,
Bolţi asupră-mi clătinând –
Şuieram l-a ei chemare
Ş-am ieşit în câmp râzând.

Astăzi chiar de m-aş întoarce
A-nţelege n-o mai pot…
Unde eşti, copilărie,
Cu pădurea ta cu tot?

2 comentarii (+add yours?)

  1. Radu
    Sep 15, 2010 @ 22:15:09

    Of… Alexya thanks for poem. Aveam nevoie. Si voi fetele multumesc ca nu va lasati de revista. Af, ce trista e poezia asta. Imi provoaca aceeasi stare care este descrisa mai sus. Of, copilaria… E frumos sa fi copil, e frumos s-o porti cu tine mereu si mereu. Ah… m-a atins pe suflet articolul asta. „Unde eşti, copilărie,
    Cu pădurea ta cu tot?” Nu pot sa cred ca anii se duc. Se duc si nu se mai intorc. Scrii jurnale, faci poze, iti faci prieteni in toate etapele vietii pe care le parcurgi, si ghici ce ? Ramai doar cu amintiri. Amintiri si atat. De ce? Atat de trist… “O, rămâi, rămâi la mine/ -Te iubesc atât de mult/” Viata e atat de ciudata, atat de greu perceputa in adevaratul ei sens… Copilaria e doar inceputul, unul dulce, pe care multi il vor inapoi. Corpul imbatranesc, cum e mentionat mai sus, dar sufletul prinde aripi in fiecare an. De ce sa rupem s-o rupem pe prima ? Oricum se va duce cu timpul, nu va mai exista, ci doar urma lasata. care te va face intotdeauna sa-ti aduci aminte de acei ani, acea copilarie….

    Răspunde

  2. Alina
    Oct 04, 2010 @ 15:52:23

    Dupa ce am citit aceasta opera fabuloasa am ramas imobila ca si cum am simtit tot necazul padurii pe mine .De aici incolo prefer sa citesc operele lui Mihai Eminescu ca imi trezesc niste emotii care nici sa le descriu nu pot.Poezia ,,O, ramai…” este un exemplu excelent pentru copii care inca nu sau pierdut copilaria dar si pentru maturi care isi aduc aminte de ea ,de fiecare clipa petrecuta..^_^

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: