Poveste de viata

Aveam 17 ani. Eram mica si naiva.Aveam prea multa incredere in oameni. Nu aveam prea multi prieteni, iar cand le-am intalnit pe Maria si Ada ne-am imprietenit imediat. Ne placeau aceleasi lucruri, ieseam foarte des la plimbare in parc si in scurt timp am devenit de nedespartit.

Ne-am hotarat sa scriem o carte impreuna si de acolo au inceput sa apara problemele, sau poate a fost doar un pretext. Maria si Ada erau prietene de cand aveau 5 ani si cu toate ca se mai ciondaneau uneori, prietenia lor supravietuise.

Cand am inceput sa scriem cartea, eu si Maria aveam multe idei in comun, gandeam la fel, iar Ada nu era pe aceeasi lungime de unda cu noi. De aici au inceput certurile. La inceput, erau mici dispute carora reuseam sa le punem capat repede, dar in scurt timp Ada a inceput sa fie geloasa pentru ca ma intelegeam mai bine cu prietena ei cea mai buna decat ea.

I se parea ca aveam de gand sa i-o fur pe Maria, sa le stric prietenia de atatia ani. La momentul respectiv, eu nu aveam idee de ceea ce gandeste Ada. Ma simteam bine in compania lor, tineam la amandoua la fel demult si vroiam doar sa ne intelegem bine toate trei.

Ada a inceput sa lipseasca de la scoala, si cum eu invatam dupa-masa, iar ea dimineata, venea la mine in loc sa se duca la scoala. La inceput nu am avut nimic impotriva, dar cand a aflat Maria s-a suparat pe Ada, i-a spus sa nu mai chiuleasca pentru ca are si asa destule probleme la scoala, iar mie mi-a spus sa ii promit ca daca mai vine Ada la mine dimineata, sa nu o mai primesc si sa o trimit la scoala.

A doua zi dimineata, Ada a fost iar la mine. I-am spus, asa cum ii promisesem Mariei, sa se duca la scoala, dar ea a inceput sa planga, sa imi spuna ca nu vrea sa mearga. Am acceptat in cele din urma sa o primesc la mine, insa dupa ce m-a asigurat ca e ultima data cand face asta.

M-a rugat sa nu ii spun Mariei despre absenta ei de la scoala. Iata-ma, deci, intre ciocan si nicovala. Nu stiam ce sa fac, nu vroiam sa supar pe niciuna dintre ele. Am mintit-o pe Maria, insa Ada a continuat sa lipseasca de la scoala. Nu am vrut sa o mai primesc la mine, gandindu-ma ca daca eu nu o primesc poate va merge la scoala, dar a stat toata dimineata in fata usii mele inchise. Mi-a scris ca nu sunt o prietena adevarata daca o las acolo si mi-a bagat biletul pe sub usa.

Cuvintele astea m-au atins, ceea ce spera si ea si i-am deschis usa.

Dar in scurt timp Maria a aflat. Parintii lor erau prieteni, iar diriginta Adei sunase la ea acasa si vorbise cu mama ei. Maria m-a chemat sa stam de vorba. Credeam ca se va supara pe mine si ca ne vom certa dar ea a spus doar “stiu cat de convingatoare poate fi Ada  cand vrea”.

Am devenit si mai apropiate in urmatoarele doua saptamanai, cat timp Ada a fost pedepsita si nu avea voie sa iasa din casa. Ne distram foarte bine impreuna si simteam ca mi-am gasit cea mai buna prietena.

Cand Ada si-a ispasit pedeapsa si a iesit din nou afara cu noi, a vazut cat de apropiate devenisem si a inceput sa fie mai geloasa ca oricand. I-a reprosat Mariei de fata cu mine ca a tradat-o, iar mie mi-a spus ca i-am furat cea mai buna prietena.

In fine, au urmat cateva zile agitate si pline de certuri, in care Ada devenea din ce in ce mai pornita impotriva mea, iar Maria nu stia ce sa faca pentru a fi prietena cu amandoua.

Eu simteam ca ceea ce eu credeam ca este o prietenie stransa tocmai se destramase.In fine, a  venit momentul de care imi era teama: Ada i-a spus Mariei ca nu ma mai suporta si a pus-o sa aleaga intre mine si ea. Nu o invinuiesc pe Maria, Ada ii era prietena de atata timp si era normal sa o aleaga pe ea, ceea ce a si facut.

M-am intors acasa ranita si extrem de trista, cu certitudinea ca pierdusem doua prietene bune. Desi ajunsese sa fie complet impotriva mea, eu o consideram prietena si pe Ada.

A urmat o noapte alba in care am plans mai mult decat oricand. Nu imi venea sa cred.

Peste doua zile, m-a sunat Maria, rugandu-ma sa ies afara sa ne intalnim.M-am dus. Ajunsa acolo, ea mi-a spus ca nu poate renunta la mine si mi-a propus sa continuam sa fim prietene si sa ne intalnim in secret.

Am acceptat si o perioada a mers. Daca ma intalneam cu ele pe strada, niciuna din ele nu ma baga in seama, insa vorbeam des cu Maria pe messenger, si uneori seara tarziu, dupa ce Ada intra in casa, eu ieseam cu Maria afara.

Insa cum minciuna are picioare scurte, Ada a aflat despre noi de la o cunostiinta comuna care ne-a vazut pe mine si pe Maria plimbandu-ne pe afara impreuna. Ada a pretins ca se duce in casa, moment in care Maria m-a sunat pe mine ca sa ies afara. De abia am ajuns la locul de intalnire si a aparut si Ada.

A iesit in scandal de nedescris, iar cea pe care am considerat-o prietena,  mi-a adresat niste cuvinte care m-au ranit profund. In timp ce Ada tipa la mine si ma jignea, Maria pur si simplu statea si se uita la noi, fara sa spuna nimic.

Am plecat acasa, complet dezamagita.

Maria a continuat sa ma sune si sa imi scrie pe mesenger, dar nu i-am mai raspuns.

M-am intalnit cu ea o saptamana mai tarziu si cand am vazut-o parca am uitat prin ce trecusem. Mi-a spus ca Ada era plecata la tara si noi am petrecut in weekend impreuna ca cele mai bune prietene, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Vraja s-a rupt cand s-a intors Ada, care se data asta nu s-a limitat sa tipe la mine si sa imi adreseze cuvinte jignitoare.

Am inceput sa primesc telefoane anonime, in care eram amenintata in mod constant, chiar Ada insasi mi-a scris pe messenger un mesaj in care ma ameninta cu moartea.

Norocul meu a facut sa vada mama acel mesaj. Eu eram foarte speriata de modul in care degenerasera lucrurile si in acelas timp socata ca cea care ma ameninta era aceeasi cu care o luna in urma ma intelesesem atat de bine si o considerasem prietena mea.

Cand amenintarile au atins un nivel mai mult decat inrijorator, mama a sunat la politie. O echipa s-a dus la Ada la usa si le-a dat un avertisment parintilor sai. Au incetat amenintarile, desi mult timp mi-a fost frica sa ies singura din casa, iar ranile sufletesti provocate de aceasta experienta s-au inchis dupa multi ani.

Am invatat odata cu asta ca oamenii nu sunt ceea ce par, ca nu trebuie sa am increde oarba in nimeni si ca trebuie sa ma gandesc de doua ori inainte sa imi aleg prietenii.

Anunțuri

2 comentarii (+add yours?)

  1. dido
    Aug 31, 2010 @ 22:10:38

    corect! ei uite de aceea n’am eu prietene de suflet.cel my bun prieten al meu este de fapt un baiat:) si vreau sa zic k e my mult dekt ok.ne stim de 7 ani si ink ne intelegem de minune….acum depinde de fiekre om…eu dintotdeauna m’am inteles my bn cu baietii dekt cu fetele,si’am avut mereu mai multe lucruri in comun cu ei dekt cu ele. incearca sa’ti faci prieten bun un baiat,ai sa observi imediat diferenta,si sincer cu un baiat poti vorbii uneori mult mai deschis anumite subiecte decat cu o fata.acum ramane la latitudinea fiecaruia….

    Răspunde

  2. adriana
    Sep 07, 2010 @ 19:38:31

    stiu cum e 😦 de multe ori am fost „prietena in plus”… pana la urma am ajuns la concluzia ca nu exista prietene adevarate, de suflet sau, cele mai bune,etc,etc,etc… mai bine iti cumperi un caine, un jurnal sau o papusa care sa vorbeasca decat sa ai incredere in vreo asa zisa prietena, caci pana la urma, te va rani… 😦

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: